Scrisoare de solidaritate pentru demisia sefei CNA Laura Georgescu

NARPA a trimis o scrisoare adresata domnului Ştirbu Gigel-Sorinel presedintele comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, din Parlamentul Romaniei, in semn de solidaritate cu colegii de presa din Romania, care cer demisia de la conducerea CNA a doamnei Laura Georgescu.

“Asociaţia Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada doreşte să îşi exprime solidaritatea cu colegii de presă din România, dar şi cu decizia unuia din membri Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) domnul Valentin Alexandru Jucan, de a boicota şedinţele CNA, cerând în mod oficial revocarea din funcţie a actualului preşedinte CNA, doamna Laura Georgescu, sau dizolvarea consiliului.
Ţinând cont că, în vara acestui an, doamna Laura Georgescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, fiind acuzată de abuz în serviciu şi instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, considerăm că refuzul domniei sale de a demisiona cât şi menţinerea pe această funcţie de către comisia pe care o conduceţi, aduce un grav prejudiciu de imagine şi credibilitate acestei instituţii. Totodată, păstrarea doamnei Laura Georgescu în această funcţie face un deserviciu cetăţenilor, nemulţumirile lor fiind exprimate în mod clar în recentele proteste de stradă.
Vă rugăm, pe această cale, să puneţi acestă situaţie pe ordinea de zi, a comisiei pe care o conduceţi, să o discutaţi şi să luaţi măsurile legale care se impun. ” se arata in scrisoarea semnata de presedintele NARPA Marian Petruta.


This entry was posted in Latest news. Bookmark the permalink.

Leave a Reply