Scriitori romani de peste Atlantic

Nicholas Buda

De curând a văzut lumina tiparului a doua editie a cărţii “Constantin Aronescu și ultima Boemă a Micului Paris” publicata la editura Casa Cărții de Știință din Cluj Napoca, de către scriitorul şi colegul de presă Nicholas Buda din New York.
Pentru a oferi câteva detalii cititorilor publicaţiei noastre
i-am adresat lui Nicholas Buda câteva întrebări despre această carte, la care acesta ne-a răspuns cu amabilitate.

Când, unde şi în ce împrejurări  l-ai cunoscut pe personajul care a devenit subiectul cărţii tale?

Vomul „Constantin Aronescu şi ultima Boema a Micului Paris” este inspirat din viaţa reala a unui personaj extrem de modest şi oarecum uitat de timp, într-o clădire a săracilor din Manhattan, New York. Personajul, care a devenit subiectul cărţii, aduce cu el amintirile unui boem nostalgic ajuns la o vârstă nobilă de 83 de ani. Cred că cel mai bine ar fi să reproduc un mic pasaj din carte, unde povestesc despre felul în care l-am întâlnit pe boem, în anul 1999, la fosta biserica românească din Woodside, Queens, New York:

„Nu ştiam cine era de fapt domnul care afişa, la biserică, o vârstă venerabilă şi stătea întotdeauna în spate lângă uşă, singuratic şi în acelaşi timp enigmatic. Întrega lui înfățișare reflecta un pamflet de viaţă pe care îl savuram cu aviditatea diletantului. Descopeream apoi un umor sarcastic dar inspirat, grefat pe modul său de a se îmbrăca, apoi pe epigramele sale create ad-hoc, ce dădeau personalitate socio-momentumului naraţiei. Nu ştiam că acea figură controversată pentru mine, era de fapt un stindard rămas încă în picioare, al utimei generaţii literare boemice. Era marele necunoscut – poetul mansardei – scriitorul neconsacrat dar predestinat universului beletristic, trubadurul vieţii libere, surprinse în momentele ei de expansiune unice, umoristul care a supravieţuit holocaustului literar comunist, mai târziu editorul primului ziar din diaspora care punea, profetic, pe catafalc capul lui Nicolae Ceauşescu! Era epigramistul-boem uitat de vremuri pe rafturile vieţii din metropola de pe Hudson… Era pur şi simplu Aronescu, primul dintre boemi – cum spunea chiar el – dacă iei lista de la coadă! O modestie rafinată, prin însăşi boemia care radia abundent în preajma venearabilului domn”.

Cum de ai ajuns să-i propui scrierea unei cărţi despre el şi de ce?

Propunerea de a scrie despre Boema Micului Paris a venit, de fapt, de la bătrânul boem. De la frica pe care acesta o nutrea în suflet, că odată dus din lumea acesta, nimeni nu va mai şti nimic despre acei ani rebeli ai tinereţii, de pe străzile Bucureştiului literar. Îmi spunea: „- Dragă Nicule trebuie să scriem despre aceste timpuri boemice, cu actori şi regizori, cu poeţi şi scriitori, cu prefesori şi oameni de talent, cu literaţi care au luptat nu numai împotriva prostiei intelectului dar şi a regimului. O luptă ascunsă, inteligentă, o luptă a spiritului care nu a încetat să aducă nume noi, ce vor ajunge celebre peste ani…”
Aşa că am început să scriu despre viaţa acestuia. Nu trebuie să fi neapărat boem ca să poți vorbi despre boemul Aronescu. Exemplul cel mai concludent sunt eu, un tânăr ajuns prin derivă socială, la umbra unui geriatric simbol al Boemei Bucureștiului literar, de după cele două războaie mondiale. Nu am auzit de Constantin Aronescu decât târziu, foarte târziu, când am ajuns la New York, debarcat din barca destinului pe același țărm al speranțelor, pe care și el punea piciorul cu 21 de ani înaintea mea. L-am întâlnit pe dl Aronescu, dar nu l-am cunoscut…  Mai târziu l-am cunoscut pe dl Aronescu dar nu l-am înțeles. Odată am simțit că aproape îl înțelegeam, dar nu știam de fapt cine este, cine se ascunde în spatele aparențelor sociale. Acum aproape că am ajuns să știu cine este dl Aronescu, dar…  mă împiedic de  imperfecțiunea informațiilor.  Dl Aronescu, chiar dacă pare un matusalemic, evoluează discret și continuu, de la o zi la alta, impropiindu-și stări de personalitate ca în dramele shakespeariene, încât ai nevoie de o pasiune aparte pentru a-i înțelege metamorfozările ciclice, cu bucuriile și cu tristețile inevitabile vârstei sale.  Uimitor de vast în a cunoaşte din ceea ce azi noi nu mai ştim… fantastic de crezut, satiric până la nebunie, fin poleit cu un umor ce îi poartă semnătura pentru totdeauna, aventurier în acceptul social absolut al expresiei, trubadur al scenei vieţii prin excelenţă, epigramist de circumstanţă autentică longevivă, Constantin Aronescu e ultimul dintre boemi, un matusalemic naufragiat într-o cultură total diferită, un ultim titan al beţiilor celeste, pentru că aproape toţi ceilalţi din generaţia lui au murit. Ne-au rămas amintirile care ne vorbesc despre frumuseţea unor zile când literatura, teatrul, muzica, poezia îmbrăţişau străzile Bucureştiului mai fervent ca niciodată dar şi inimile multora… Boema începută în cafenele literare, va fi continuată, simplu dar acerbuu, în spiritul lui Pâcă, Pucă, Ahoe şi ceilalţi de talia lor, care împărtăşeau atât  litera poeziei cât şi paharul de vin…  cum spunea însuşi poetul Pâcă:  „De câte ori mi-a fost foame mi s-a dat un pahar de vin”!

Descrie te rog pe scurt ce poate găsi cititorul în această ultimă ediţie?

A doua şi ultima ediţie a volumului este mult mai bine documentată, are o serie de fotografii adiacente care întregesc imaginea atât a unui Bucureşti interbelic şi postbelic cultural, cât şi a personajului principal boemul Constantin Aronescu. Sunt reproduse documente şi fragmente din scrisori pe care acesta le-a primit de la alţi confrati de Boema. De asemenea sunt o serie  de autografe primite de la diferiti prieteni literaţi, actori sau artişti. Volumul în sine este o rememorare a unor timpuri trecute, ale unor drame şi comedii  istorice reale, ale căror protagonişti au murit…  Sau cum spunea, foarte delicat, poetul Dumitru Cerna de la Cluj Napoca: „o carte surprinzătoare şi spectaculoasă, mărturisitoare  despre un rege al figuraţie care este actorul Constantin Aronescu, o radiografie sentimentală a uni timp al părelniciei, dar şi al miracolelor. O bigrafie nu numai a unui om, ci a Boemei artistice bucureştene însăşi”.

Alias Neculae Prund, Nicu Buda – originar din Tara Moţilor, de la Câmpeni, este jurnalist, poet și scriitor româno-american.
Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, a cesta a studiat Relații Culturale Europene la Universitatea Pontificia din Salamanca, Spania și Sistemul Educației Europene la Universitatea York, Anglia.
La finele anului 1999 se stabilește în Statele Unite ale Americii, la New York unde împreună cu jurnalistul Constantin Aronescu și Dr. Liviu Sangeap fondează, în anul 2000, ziarul România Culturală. Face călătorii de studii istorice, culturale și religioase în China, Malaysia, Tailanda, Java-Indonesia, Principatul Himalaian Sikkim, Japonia, Taiwan, Hong-Kong, Singapore și în Kenia.
Volume publicate: „Constantin Aronescu și ultima Boemă a Micului Paris” ( București, 2009 și  Cluj-Napoca, ediția a II-a revizuită și adăugită, 2010). „Între Hristos și Buddha pe munții de care se sprijină cerul” ( Cluj-Napoca, 2009; ediție retipărită, 2010). În curs de apariție: „O istorie sentimentală a Boemei” În curs de pregătire: „Tatălui. Ultimul căuaci autentic al Câmpeniului”, „Ziarist la New York”, „2012 End of violence or a time of a violent end” (engleză/română), „Un suflet românesc al Boemei Americane: Romany Marie” (engleză/română), „Între poezie și mine însumi” (vol. 2 poezii – română/engleză/spaniolă). Publică articole cu teme diverse de cultură, religie, istorie, artă și politică internațională la ziarele româneşti din Statele Unite.

Marian Petruta- Chicago, USA  Articol aparut in revista biblioteci judetene din Baia Mare, Bibliotheca Septentrionalis .


This entry was posted in Cultural, Latest news. Bookmark the permalink.

Leave a Reply