Răspuns la o scrisoare deschisă a unui jurnalist român

O scrisoare deschisă a jurnalistului Florin Cuc, intitulată “Libertatea presei în România este o glumă  ridicolă” ne-a parvenit la începutul lunii februarie prin intermediul Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AMJRP). Scrisoarea jurnalistului orădean, care solicita ajutorul colegilor din diaspora, era însoțită de sentința civilă nr. 9351/2012 a Judecătoriei Oradea, o somație și un proces-verbal emise de Biroul Executorului Judecătoresc Gavruță Dan. Jurnalistul solicită un răspuns “de la cei care conduc azi România, de la opinia publică și jurnaliștii din țările democrate, de la organizațiile neguvernamentale care sunt preocupate de libertatea presei și de la Comisia Europeană de specialitate.” Florin Cuc precizează că a avut o carieră de 15 ani, în care a fost târât în peste 100 de procese datorită articolelor sale.

Între timp, mai multe ziare din diaspora au publicat protestul jurnalistului Florin Cuc (actualmente în Austria), care apelează, printre altele, la jurisprudența CEDO, susține că va renunța la cetățenia română și va intra în greva foamei dacă va fi executat silit și ȋşi va pierde locuința din Oradea.

Din scrisoare și din documentele ataşate, reiese că jurnalistul și SC DAOL COMIMPEX SRL, editorul săptămânalului “Informația  de Vest”, au pierdut procesul care le-a fost  intentat de soții Calciș Erika și Vasile la data de 13.05.2007. Prin sentința Judecătoriei Oradea nr. 9351/2012,  Florin Cuc este obligat să  plătească  suma de 12.727,27 lei, reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată. Potrivit documentelor ataşate, jurnalistul Florin Cuc va fi executat silit, și riscă să-şi piardă locuința din Oradea. Articolul datorită căruia jurnalistul a ajuns în această situație, se numeşte “Război în curte” și a fost publicat în rubrica “Anchete” din numarul 21-27 noiembrie 2006 al săptămânalului “Informația  de Vest”.

Calciş versus Cuc

Din sentința judecătorească 9351/2012 reiese că investigația  “Război în curte” a fost condusă defectuos de către jurnaliştii de la “Informația  de Vest”, iar articolul a relatat tendențios altercația dintre soții Calciș Erika și Vasile și vecina lor, Ghelan Magdalena. Potrivit sentinței, ȋntregul articol “Război în curte” se bazează pe “influența pe care ar avea-o familia Calciș asupra angajaţilor instituţiilor publice, care ȋi ajută în diferite litigii cu vecinii lor, inclusiv cu pârâta Ghelan Magdalena”.

Una dintre acuzațiile din articol, reținută de judecătorii a fost: “reclamanţii sunt exponenţi ai unei categorii sociale care, având relaţii în partidele politice, sau având rude cu putere sau influenţă, sfidează legea și oamenii de rând din România”. Judecătorii au considerat că probele administrate în instanță nu susțin acuzațiile din articol. Ca urmare, instanța a decis că o parte dintre acuzațiile aduse soților Calciș Erika și Vasile sunt nefondate, insuficient argumentate sau lezează imaginea personală a reclamanților și pe cea a firmei SC Calciș SRL, o plăcintărie, care funcționează în str. Cuza Vodă, nr. 24 din Oradea, în acelaşi imobil în care locuieşte și Ghelan Magdalena, citată în articol și pârâtă în  proces alături de Florin Cuc.

Potrivit unor martori audiaţi în proces, în imobilul din str. Cuza Vodă mai locuiesc și alte familii deranjate de plăcintăria soților Calciș, familii care de-a lungul timpului au avut altercaţii sau au pe rol procese cu patronii plăcintăriei.

Cine este jurnalistul Florin Cuc?

Situația jurnalistului Florin Cuc, tată a patru copii, ȋn pericol să-şi piardă locuinţa, ne-a determinat să  ne documentăm  în scrierea acestui articol. Nu am mai găsit articolul în cauză, intitulat “Război în curte”, în schimb am găsit alte articole referitoare la activitatea jurnalistului, şi am avut o surpriză mai puţin plăcută – majoritatea erau articole negative la adresa lui!

Potrivit ziarului „Evenimentul Zilei”, numele lui Florin Cuc a apărut în noiembrie 2006 în ancheta DIICOT Cluj, în cazul “mafiei pixurilor” – o afacere în care mai mulți directori din trustul “Gazeta” au fost arestați pentru “şantaj în formă continuată și constituirea unui grup infracţional organizat”. În cadrul anchetei DIICOT,  şeful Direcţiei Regionale Vamale din Oradea, Călin Vesa, l-a nominalizat pe Florin Cuc și pe un jurnalist de la “Ziua de Ardeal”. Unul dintre patronii audiați de DIICOT, Beniamin Rus, a declarat  pentru Evenimentul Zilei că a fost şantajat de directorul general de la “Gazeta”, Liviu Man, dar și de ziaristul Florin Cuc: “Cuc și Man sunt “killerii” mei. Cel mai agresiv a fost ȋnsă Cuc, acesta m-a hărţuit pentru bani și după ce am plătit reclama. Chiar și în această dimineaţă  m-a sunat și m-a ȋnjurat și ameninţat spunându-mi că-mi arată el mie”, a spus Rus.

Acuzații de şantaj la adresa jurnalistului Florin Cuc, au apărut și în presa locală. Într-un articol publicat de Adrian Criş în săptămânalul “Bihoreanul”, scrie: “Titlul la care Cuc într-adevăr nu are contracandidat este acela de campion al şantajelor şi calomniilor. A colecţionat pe numele său peste 100 de procese pentru delicte de presă, iar acum, mai mulţi afacerişti şi politicieni se plâng că ani la rândul le-a cerut bani, iar atunci când n-au “cotizat” s-au trezit atacaţi”. Din aceiaşi sursă reiese că Florin Cuc a lucrat la majoritatea ziarelor din oraş, iar în CV-ul lui scrie că este calificat: “funcţionar, pompier, operator computer, ziarist şi manager. A lucrat că operator, barman, încărcător-distribuitor, vânzător, administrator de firmă, după care a scris pentru Jurnalul de dimineaţă, Vest, Crişana, Ziua de Ardeal, Gazeta de Oradea, Informaţia de Vest”,  scrie Adrian Criş.

Acelaşi  ziar “Bihoreanul” dedică un articol jurnalistului Florin Cuc: “CEDO l-a jumulit pe Cuc”, din care citez: ”Obişnuit să pozeze în ipostaza de nedreptăţit, fostul ziarist a făcut plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susţinând că decizia judecătorilor bihoreni i-a afectat dreptul la liberă exprimare, garantat de articolul 10 al Convenţiei Drepturilor Omului” La finalul procesului, Curtea de la Strasbourg a reţinut că fostul ziarist nu a demonstrat, de fapt, veridicitatea faptelor relatate:  “ca şi instanţele interne, Curtea apeciază că afirmaţiile litigioase nu corespund niciunei baze factuale”, reţine CEDO, notând că: “pentru a putea beneficia de prevederile articolului 10 al Convenţiei, jurnalistul Cuc trebuia, întâi de toate, să arate că a fost de bună credinţă. Completul de la CEDO a observat că articolele fostulului ziarist nu s-au încadrat nici măcar în “doza de exagerare său de provocare permisă în cadrul exercitării libertăţilor jurnaliştice”, scrie Bihoreanul.

“Observatorul de Bacău” ne informează că Florin Cuc a fost în slujba unor persoane certate cu legea: “După ce a lucrat aproape cinci ani la Gazeta de Oradea, Florin Cuc a devenit, din 2005, redactor la săptămânalul “Informația  de Vest”, deţinut de fostul prefect PSD de Bihor Aurel Tărău și fiul acestuia, Adrian Tărău, arestat în urmă cu 6 ani pentru contrabandă cu combustibili.”

Aceiaşi sursă declară că Florin Cuc nu a rămas în relații cordiale cu foştii colegi, ci dimpotrivă: “ a aruncat […] o găleată plină cu fecale de porc în holul redacţiei Gazeta de Oradea”,  după ce s-a mutat la “Informația  de Vest”. Mai mult, ziarul din Bacău scrie că Florin Cuc ar fi invitat mai mulţi reporteri orădeni să  asiste la “eveniment”, pe motiv că vor avea “un subiect tare”.

„Observatorul de Bacău” precizează că după deversarea găleții cu fecale în redacție, Florin Cuc a declarat că s-a simțit răzbunat şi că: “foştii mei colegi au primit ce meritau”. Gestul jurnalistului (pe care ulterior l-a negat, susţinând că aparţine altcuiva) pare exagerat, la fel ca și atitudinea lui faţă de foştii colegi.

Apel la etică

Cunoaştem si noi zeci de jurnaliști din România, dar nu am auzit niciodată despre asemenea răzbunări, nici despre un jurnalist care să  fi avut peste 100 de procese, datorate exercitării profesiei. Cazul lui ar trebui să  fie un exemplu pentru alţi jurnaliști, care fac investigații superficiale, ca să  ȋnțeleagă ce li se poate ȋntâmpla dacă ȋşi fac treaba pe jumătate, neprofesionist. Considerăm că Florin Cuc ar fi trebuit să-şi revizuiască atitudinea față de colegi și să  nu mai publice articole care ȋncalcă drepturile și libertățile altora.

Jurnaliştii din diaspora sunt solidari cu colegii abuzaţi, dar nu cu prețul deontologiei profesionale. Libertatea presei nu ȋnseamnă libertatea de a terfeli imaginea altora, calomnie, şantaj, rasism sau discriminare. Libertatea presei nu ȋnseamnă lansarea unor acuzații nefondate. Atacurile la persoană, calomnia, şantajul sau traficul de influență, reprezintă infracțiuni, care dacă sunt dovedite ȋn justiţie, atrag consecințe legale. Rigorile legii nu pot fi evitate invocând libertatea presei. În asemenea cazuri, mass media reprezintă doar “locația” în care a avut loc infracţiunea, nu paravanul după care se ascund infracţiunile.

Superficialitatea investigației de la “Informația  de Vest” a dat ocazia familiei Calciș să  emită pretenţii în instanță, deoarece jurnaliştii au lansat acuzații, pe care ulterior nu au putut să  le probeze în față judecătorilor. Dacă jurnalistul Florin Cuc ȋşi va pierde apartamentul din Oradea, probabil că principalul vinovat este el ȋnsuşi, pentru felul în care şi-a exercitat profesia în anul 2006. Ulterior, pe durata procesului (2007 -2012) nu a facut efortul de să ȋncheie investigația, motiv pentru care credem că nu a avut suficiente probe la proces. Deşi ştia că procesul este pe rol, Florin Cuc nu i-a acordat atenția cuvenită, iar din acest motiv a ratat termenul pentru recurs.

De asemnea, considerăm că  cei care au publicat doar protestul lui Florin Cuc, fără să  publice și o analiză a cazului şi fără să ţină seama de hotărârea justiţiei sau de antecedentele jurnalistului Florin Cuc, au greşit. Publicarea  protestului, fără celelalte elemente, crează impresia falsă că jurnaliştii din diaspora sunt solidari cu Florin Cuc şi resping deciziile justiţiei. Ignorarea cazului lasă impresia de nepăsare faţă de situația disperată a jurnalistului şi faţă de situaţia mass mediei româneşti, mai ales dacă jurnalistul Florin Cuc ȋşi va pune în practică ameninţările – renunţarea la cetăţenia română și va intra ȋn greva foamei.

Situația mass mediei româneşti

Situația din mass media românească este cunoscută ȋn occident. Credem că există libertatea presei în România, există chiar o libertate exagerată, care nu ţine cont de nimeni și de nimic, din moment ce apar atât de multe articole nedocumentate, dezinformări, calomnii sau articole care lezează imaginea și interesele unor firme şi persoane. Am scris și noi despre asemenea cazuri de manipulare “marca” mass media. Un lucru este cert şi ȋngrijorător: agresiunile fizice asupra jurnaliștilor, ameninţările și atacurile la adresa ziariştilor există și nu trebuie ignorate. Ele nu-şi au locul ȋntr-o societate civilizată. În această privinţă suntem de acord cu Florin Cuc – cazul lui reflectă destul de bine condiţia jurnalistului român nevoit să  se pună în slujba unor grupuri de interese, nevoit să-şi ȋncalce principiile sau să părăsească presa pentru a supravieţui. Există în România ziariști care ȋncearcă să  se ȋmbogăţească prin şantaj, trafic de influenţă sau calomnie. Există și ziariști abuzaţi datorită articolelor pe care le publică, atunci când  demască afaceri murdare ale unor politicieni sau grupuri de interese.

Noi nu am luat bătaie şi nici nu am ajuns la tribunal datorită articolelor publicate. Personal îmi amintesc ȋnsă un incident din februarie 1999, când aveam o emisiune SF la “Radio 21” Turda. Într-o zi am ȋntarziat câteva minute din cauza grevei spontane a firmei de transport local, ai cărei angajaţi cereau scumpirea biletelor de călătorie și salarii nejustificate. Mi s-a părut normal să-mi ȋncep emisiunea cerându-mi scuze de la ascultători pentru ȋntârziere. Am spus pe post că angajaţii RATL le vor da explicaţii ȋn curând, vor afla de la RATL de ce a ȋnceput emisiunea mea cu ȋntârziere, dacă vor ȋntreba de ce au ajuns biletele RATL la preţuri SF, ȋn timp ce  abonaţii firmei de transport local sunt nevoiţi să ia taxiul? La finalul emisiunii am primit reproşuri, deşi nu eram angajata postului de radio, ci colaboram voluntar, fără plată.  Mi s-a spus că nu am dreptul să critic greva, ci trebuie să ţin cont de contractul de publicitate dintre RATL și “Radio 21” şi de relaţia de prietenie dintre directorii celor două firme. În săptămana următoare mi s-a spus că emisiunea mea a fost scoasă din grilă. După o lună de zile, directorul postului de radio (numit pe criterii politice) a fost schimbat datorită deciziilor proaste pe care le lua, iar noul director m-a invitat să-mi reiau emisiunea.

Deşi e greu de crezut, uneori balcanismele din presă romanească au trecut oceanul! Doi colegi de la ziarul “Mioriţa USA”, au fost ameninţaţi pe teritoriul Statelor Unite în vara lui 2012, în stil “tradiţional” românesc, de  duduia Mihaela Şerban, aflată ȋn SUA cu viză de turist, pentru a organiza aşa numita “Gală a celebrităţilor”. Ameninţările, „stelei apuse” de la televiziunea publică, veneau atât prin telefon cît şi prin e-mail. Contactaţi de ziarul “Mioriţa USA“, o serie de jurnalişti din Romînia ne-au declarat că sunt deja obişnuiţi cu ameninţările Mihaelei Şerban, pe care le primesc de ani de zile, deoarece au publicat informaţii despre ȋnşelaciunile divei, mascate ȋn spatele unor strângerii de fonduri pentru copiii orfani. Investigația jurnaliştilor a arătat că diva ar beneficia de sprijinul unor politicieni cu funcţii importante în România.

Cu cât mai departe de capitala țării, cu atât mai propice și teritoriul pentru afaceri murdare și jurnaliști hăituiți. O colegă, astăzi corespondentă în SUA, a amintit de începuturile de carieră la Botoșani. În ziua în care a scris despre comercializarea la negru de rachiu produs din alcool metilic, s-a trezit cu un telefon în miez de noapte. I s-a explicat clar de către managerul tipografiei că nu îi mai tipărește ziarul dacă nu scoate materialul acuzator. După alte câteva săptămâni, jurnalista a fost amenințată verbal, apoi atacată în drum spre casă. Prima dată a scăpat, însă când se aștepta mai puțin, femeia a fost bătută zdravăn în plină zi, în cea mai populată zonă a orașului, si lăsată într-o baltă de sânge. Polițiștii l-au prins pe bătăuș, acesta a acceptat să plătească facturile medicale și a spus că era beat în momentul atacului. Deși nu s-a putut dovedit că bătaia a fost ”comandată”, jurnalista nu a mai avut curajul să se apropie de subiect, în timp ce restul colegilor de la alte grupuri mass media au păstrat tăcerea.

După 7 ani, timp în care atât Garda Financiară, Poliția, cât și Fiscul au făcut”controale” la firma Mary Com din Botoșani și nu au depistat nimic în ”neregulă”,autoritățile de la București în colaborare secretă cu cele de la Suceava, au reușit să prindă autorii traficului cu alcool în flagrant delict. În total au fost arestați 54 de oameni în 2011, inclusiv 12 membri ai familiei Amișculesei, proprietarii firmei Mary Com. Prejudiciul adus statului a fost estimat la 800.000 de euro. Adevăratele pagube, cele umane, produse în urma consumului de vodcă ”Genocid” care se vindea mai ieftin ca apa minerală, rămân îngropate pe veci.

Gelu Florea și fetita lui au fost ameninţaţi cu moartea de mai multe ori, datorită articolelor ȋn care jurnalistul a criticat politicienii locali și afacerile lor dubioase, a demascat abuzuri în funcţie şi legăturile dintre politicienii locali, oamenii de afaceri și lumea interlopă. Articolele lui Gelu Florea, argumentate regulamentar, respectau deontologia profesională, aşa că nu a ajuns la tribunal. Cu toate acestea, situația lui financiară nu este strălucitoare, pentru că un jurnalist incomod are dificultăţi în România când ȋncearcă să  găsească un ziar independent, dispus să-i publice articolele. Situația nu se va schimba prea curând pentru jurnaliştii care  deranjează politicieni, afacerişti sau interlopi locali.

De dragul ratingului, publicaţiile româneşti apreciază uneori jurnaliştii fără scrupule și fără principii. O colegă a fost obligată să se mute pe la mai multe ziare și televiziuni din Bucureşti pentru că avea principii. Acreditată la Ministerul Transporturilor prin anii ’90, a refuzat să  dea publicităţii informaţii pe care, alături de alţi colegi jurnalişti, le primise confidențial de la Ministrul Transporturilor din acea vreme. Informaţiile aveau specificaţia expresă că nu sunt pentru publicare, ci reprezintă detalii menite să-i ajute pe ziariști să  ȋnţeleagă fondul problemei. Unii ziariști au ignorat cerinţele ministrului și au publicat informaţiile confidenţiale. Cei care au ţinut mai mult la cuvântul lor de onoare decât la rating și au refuzat să  publice informaţiile confidenţiale, au fost daţi afară de la ziarele la care lucrau. Colega noastră cu principii locuieşte acum ȋn SUA şi nu-şi mai practică meseria.

Categoria jurnaliștilor controversaţi, din care face parte și Florin Cuc, este destul de mare în România. Justiţia nu şi-a spus cuvântul în privinţa tuturor, dar credibilitatea presei a avut de suferit datorită scandalurilor în care au fost implicaţi jurnalişti. De pildă, Bogdan Chireac, acuzat iniţial că ar fi fost turnător la securitate, a fost audiat ulterior în dosarul ALRO Slatina pentru trafic de influenţă, iar recent a fost acuzat de brokerul Cristian Sima că ar fi intermediat transferuri de bani ȋntre politicienii români și cocernul suedez Ericsson.

Scandalul “cârtiţelor SRI” datează tot din 2006 şi este un alt caz în care au fost implicaţi jurnaliști, ca şi scandalul “mafia pixurilor”. Ziaristul Valentin Zaschievici a fost concediat în august 2012 de la Jurnalul Naţional, sub acuzaţia că ar fi fost agent acoperit al SRI, pus să spioneze activitatea redacţiei în care lucra. “Nu vreau să fac comentarii pe marginea acestui subiect. Spun doar că ar face bine SRI-ul să îşi vânture oamenii de prin redacţia noastră. Să îi mai plimbe şi prin alte redacţii. Oricum îi cam ştim”, a declarat Victor Ciutacu pentru Ziua News.

În ce privinţe s-ar putea să aibă dreptate Florin Cuc?

În unele privinţe s-ar putea ca Florin Cuc să  aibă dreptate, dar în lipsă probelor și fără să-şi finalizeze ancheta din 2006, ce mai contează?! Am văzut personal la Cluj Napoca, în perioada 2002 -2004, când lucram la o agenţie imobiliară prestigioasă, cum erau ȋnşelaţi și deposedaţi de locuinţele lor cetaţenii de rând, fără prea multă educaţie, de către  agenţi imobiliari, politicieni sau “investitori” (cămătari locali), mai ales în cazurile în care proprietăţile respective intrau sub incidenţa Legii 112/1995  sau a Legii 10/2001 și prezentau interes pentru deschiderea unor spaţii comerciale.

Citind scrisoarea lui Florin Cuc mi-am amintit că și noi am avut clienți care doreau să  deschidă o plăcintărie în centrul Clujului, cu orice preț! De regulă, locatarii din curţile comune nu-şi dădeau acordul pentru asemenea afaceri la ei în curte, din cauza mirosurilor și a traficului mare de clienți, iar plăcintarii făceau presiuni asupra noastră să le găsim spaţii ultracentrale cu vecini cooperanţi și erau dispuşi să plătească şpăgi oriunde și oricât ar fi fost necesar, pentru a obţine autorizaţiile de funcţionare de la primărie. De ce ar fi altfel la Oradea?

În vara anul 2011, doamna Floare Gherman din Phoenix, Arizona ne-a sesizat propriul ei caz : şi-a redobândit ȋn instanţa locuinţa din Oradea, naţionalizată ȋnainte de 1989, când a părăsit România. Avea toate documentele legale de punere ȋn posesie de peste 5 ani, plătea impozitele la stat pentru casă, a făcut toate demersurile legale posibile, dar nu a reuşit să-l evacueze pe chiriaşul statului (un poliţist), nici nu a primit de la acesta vreo sumă de bani, reprezentând chirie. Doamna Gherman se plangea că i se refuză accesul ȋn locuinţă, iar chiriaşul o ameninţa şi tergiversa evacuarea, solicitând mereu expertize şi contra expertize, pentru a dovedi că a făcut investiţii ȋn casă, cu valoare mai mare decât preţul de piaţă al imobilului. Între timp, doamna Gherman a decedat, fără să-şi ȋmplinească ultima dorinţă – să-şi trăiască ultimii ani din viaţă ȋn casa din Oradea. Am fi curioşi să aflăm dacă urmaşii dumneaei au reuşit să evacueze chiriaşul şi ȋn cât timp?

Lucrând ȋn domeniul imobiliar, am ȋntâlnit şi situaţii în care, prin diferite inginerii financiare și relații la primărie, unii au primit spaţii comerciale ultracentrale la preţuri simbolice, iar apoi au avut nesimţirea să  le subânchirieze contra unor sume exorbitante,  mai mari decât pe Wall Street sau Champ Elisee. Pentru a găsi clienți dispuşi să plătească aceste sume, se adresau agenţiilor imobiliare.

Patronul agenției la care lucram eu avea 4 apartamente sub incidenţa Legii 112/1995, situate pe o singură stradă din centrul Clujului, iar trei dintre ele erau în aceiaşi curte comună. La preluarea unui asemenea imobil și extinderea agenției, am asistat în calitate de angajat. Patronul meu dorea cu orice preț să-şi extindă firma în curte, iar în final, din patru apartamente, a reuşit să-şi ȋnsuşeasca trei. În cel de-al patrulea locuia Ştefan Boldijar, muzicianul de la “Semnal M”,  singurul care a reușit să-şi păstreze locuința. Dar în cei trei ani cât am lucrat în agenție au existat tot timpul discuții ȋn curte, pentru că agenția imobiliară nu-i lăsa suficientă intimidate şi linişte muzicianului. Şi atunci ne ȋntrebăm, cum o fi când trăieşti cu plăcintăria în curte?

Lucrând ȋn domeniul imobiliar, am auzit și noi despre autorizații de funcţionare false, eliberate de Primăria Cluj contra unor sume de bani, aşa că nu ar părea ieşite din comun acuzaţiile vecinilor, citaţi în articolul “Război în curte”. Dacă și la Oradea lucrurile stăteau ca la Cluj, este posibil că familia Calciș (patronii plăcintăriei din curte) să  fi falsificat semnăturile unor vecini sau să-i fi convins să  semneze prin mijloace neortodoxe. Aşa că declarațiile doamnei Magdalena Ghelan, care spunea că patroana Calciș Erika vrea să  scape de vecinii incomozi, nu par chiar aşa utopice. Din sentinţa 9351/2012, reiese însă că procesele familiei Calciș cu vecinii, erau ȋncă  pe rol la Oradea, la data emiterii sentinţei ȋmpotriva lui Florin Cuc, iar atâta timp cât legea nu s-a pronunţat definitiv, jurnalistul nu ar fi putut să  aducă dovezile necesare în sprijinul acuzațiilor formulate în articol de Magdalena Ghelan.

Ar fi interesant să  aflăm părerea unor avocați în cazul Florin Cuc, păreri bazate pe precedente, protestul jurnalistului și sentința judecătorească 9351/2012, sau pe alte legi şi elemente, care nouă ne scapă deoarece nu avem pregătire juridică.

 

În privinţa răspunsurilor solicitate de Florin Cuc, organizațiile profesionale și jurnaliştii din diaspora au ales una dintre aceste posibilităţi: fie să au ignorat mesajul și implicit situația jurnalistului şi a mass mediei din țară; fie au publicat doar protestul lui Florin Cuc, implicit să se declare solidari cu jurnalistul. Din păcate foarte puţini au decis să publice o analiză proprie, pe baza tuturor datelor existente, sau să  ceară opinia unor specialişti în științe juridice; şi nimeni, din păcate, nu a mai  finalizat investigația  începută  de “Informația  de Vest” în anul 2006.

 

Simona Botezan, Washington D.C.

 

*La realizarea acestui articol au contribuit mai mulţi jurnalişti independenţi din SUA şi membri ai Asociaţiei Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada-  NARPA (North American Romanian Press Association)


This entry was posted in Latest news. Bookmark the permalink.

Leave a Reply