Mâna întinsă trebuie să spună o poveste! Fii profesionist, ce dracu’!

Pentru cine are, de această dată, ghinionul de a nu trăi în peşteră, a
început campania pentru europarlamentare. Toate, absolut toate
partidele, alianţele, cărora li se adaugă şi candidaţii independenţi,
se întrec în proba de europenism viteză, la capătul căreia vom trimite
cu flori, pentru următorii patru ani, încă o trupă de frac cu
asistenţa socială bruxelles-iană garantată. În această goană după
voturi, orice simţ uman se apropie de pierzanie. Contează numai
cadourile, culorile, cuvintele frumos aranjate în declaraţii,
promisiunile şi viitorul străluminos, întru gloria patriei. A cui
patrie? A noastră, cu siguranţă nu!

Electoratul mesmerizat de campania electorală este cât pe-aci să calce
în străchini, pentru că Organizaţia Salvaţi Copiii, adică acel ONG
eclipsat de alte campanii de mare interes, precum declararea
delfinilor pe post de semizei sau risipirea PIB pe maidanezi ucigători
de nesimţiţii copii care au prostul obicei de a se juca în parc,
atrage un semnal de alarmă: din vară, Guvernul plănuieşte să taie din
fondurile bebeluşilor născuţi prematur, potrivit unei propuneri făcute
de către Ministerul Sănătaţii. O astfel de veste nu poate decât să
cadă ca un trăsnet pe o societate cu oameni normali la cap. Nu este
cazul la noi, pentru că trăim în România, iar pe aici trebuie să
facem, pentru orice, comisii, dezbateri, analize. Aşadar, să analizăm.

Domnul ministru Nicolae Bănicioiu are dificultăţi în a descrie o
seringă, deci nu avem pretenţii de la domnia sa. Apoi, ne gândim la
armatele de secretari şi subsecretari de stat, care ar putea fi loviţi
de o asemenea idee. Aceştia, la fel ca mulţi alţii de pe aici,
acţionează în funcţie de adierea ideologică de la Cotroceni sau
Palatul Victoria. Sau buncărul MApN. Ne putem doar imagina cum sună o
astfel de directivă: Campanie. Stop. Nu sunt bani. Stop. Găsiţi
soluţii. Stop. Că altfel. Stop. Vă ia mama… Stop.

De dragul iubărelii de partid şi, evident, neam şi ţară, România îşi
decorează prezenţa europeană, din vară, cu tăierea fondurilor pentru
născuţii prematur. Ar trebui să ţipăm, dar nu avem de ce, pentru că
există şi o explicaţie: născutul prematur nu votează. Mama lui/ei, nu
votează, pentru că are altele pe cap. Colac peste pupăză, mai cer şi
bani. Aşadar, că tot e campanie, ne aducem aminte de regretatul
maestru Dinică: mâna întinsă trebuie să spună o poveste! Fii
profesionist, ce dracu’!

Şi mai naşte-te şi tu când trebuie!

 

de Dan Boanta


This entry was posted in Latest news. Bookmark the permalink.

Leave a Reply