Denise Mureşan o tânără care promite performanţă şi-n elita profesionistă americană

Denise Muresan atleta anului 2010 a Universitatii din Michigan

Printre talentele sportive cu care românii din Statele Unite se pot mândri se numără şi tânăra Denise Mureşan.
Este nu doar frumoasă, şi foarte talentată ca sportivă, ci şi foarte inteligentă, iar asta o confirmă notele şi cartea de onoare a Universităţii din Michigan. Dacă acum câţiva ani Denise Christine Muresan era elogiată în presa românească din America pentru performanţele ei sportive, la acea vreme  fiind cea mai buna jucatoare de tenis din Illinois la nivel de liceu, acum ea face performanţă la nivel universitar.

În 2010, pe lângă diferitele selecţii naţionale şi numeroase alte recorduri şi titluri, a fost aleasă atleta anului de către Universitatea din Michigan.

Împreună cu echipa feminină de  tenis a reuşit performanţa de a se clasa pe primul loc între cele mai mari şi mai puternice 10 universităţi americane. O performanţă care a mai fost înregistrată doar o singură dată în istoria universităţii din Michigan, din 1974 încoace.

În clasamentul  ITA care include cele mai bune 125 de jucătoare de tenis la nivel universitar naţional, Denise era clasată la începutul sezonului de toamnă pe locul 12, în prezent urcând pe locul 8.  Aceasta fiind cea mai buna performanţă obţinută în istoria universităţii din Ann Harbor.

Chiar şi ziarul local Chicago Tribune o cataloghează ca fiind una din cele mai bune jucătoare din istoria Michiganului.

Aflată acasă la Chicago, într-o scurtă vacanţă de sărbători, am avut placerea să stau puţin cu ea de vorbă.
Trebuie să recunosc că am “fortat-o” să vorbească cu mine în româneşte. S-a descurcat  însă foarte bine ţinând cont că s-a născut şi crescut aici în America.

Denise s-a născut aici la Chicago, dar părinţii sunt din Bucureşti. A început să joace tenis când avea patru ani împreună cu tatăl şi fratele ei.

Tatăl ei,  Nicolae Mureşan, a fost fost fotbalist la Sportul Studenţesc iar fratele ei Alex a jucat tenis profesionist. Chiar daca mai are rude in Romania n-a mai fost in tara de când avea 6 ani.  “Aş vrea să mai mearg înapoi dar n-am avut timp pentru că sunt foarte ocupată cu  tenisul” spune Denise.

Cel care  i-a inspirat acest sport a fost fratele ei care este mai mare decât ea cu 10 ani. Acesta juca in liceu şi ea mergând să-l vadă cum joacă,  a  început să vrea şi ea să joace.

Articol preluat si in ziarul Roman in lume-Spania

Este studentă în anul 4, la Universitatea din Michigan unde spune că este foarte greu. “Nu prea am timp de altceva decât pentru tenis şi şcoală” declară ea.
Ca specialitatea de studiu s-a decis să aleagă ştiinţele cognitive, pentru că îi place să studieze asta deoarece  a vrut să urmeze medicina iar această specialitate o ajută în acest scop. “Acum nu mai sunt aşa sigură că vreau  medicină pentru că după ce termin cu şcoala doresc să joc tenis  de performanţă ” mărturiseşte tânăra tenismenă.
Toamna trecută a participat la un turneu care s-a desfăşurat în Flusing, New York şi altul în California. La ele au participat 32 din cele mai bune jucatoare de tenis din universităţile Americane. În California a reuşit să se califice până în semifinale, dar a pierdut în faţa jucătoarei Hilary Barte, câştigătoarea turneului. La New York a jucat două runde fiind
eliminată de jucătoarea Maria Sanchez, care la fel a câştigat turneul.

Tododată a câştigat un premiu împreună cu echipa din Michigan, turneul BIG TEN la care participă cele mai bune 10 universităţi din America.

Visul ei este să câştige naţionalele cu echipa, iar după ce termină cu şcoala să joace tenis de performanţă. Ca jucător favorit de tenis îl are pe Roger Federer, iar dintre români pe Ilie Năstase.
Cât priveşte tenisul declară că “acest sport este foarte tehnic şi greu din punct de vedere mental”.  În timpul liber, care este destul de limitat pentru ea, îl petrece cu prietenii şi colegele de la şcoală, fiind foarte apropiată de fetele din echipă. Pe lângă tenis i-ar place foarte mult să practice sporturile de iarnă, dar pentru că există riscul să se accidenteze şi pe urmă să nu mai poată juca tenis, a renunţat la ele. Pentru că are un program foarte încărcat i-ar  place în timpul liber să doarmă mai mult şi să se odihnească.
Cu siguranţă că rezultatele ei de până acum o îndreptăţesc să îşi dorească să joace la nivel profesionist. Noi sperăm că rezultatele ei sportive vor fi la fel de excepţionale ca şi până acum. Pentru comunitatea românească din Chicago, dar nu numai, performanţele ei sunt un adevărat motiv de mândrie.


This entry was posted in Latest news. Bookmark the permalink.

Leave a Reply