“A fost odata o legitimatie N.A.R.P.A.”

Un text hipersuperrealiststiintific.

(intrucat numele personajelor sunt cunoscute, le-am
numerotat doar pentru “departajare”)

Continentul 1. : – Cum spui ca s-a rezolvat cu iesirea din criza?
Continentul 2.: – Pai s-au adoptat niste masuri care vor duce la cresterea
numarului de locuri de munca, la crestere economica, la scaderea inflatiei si a
pretului la benzi…
Continentul 1.: – Aiurea…Tu nu crezi ca in spatele “pretului la benzina” sunt
niste “interese bine definite”? Eu cunosc cazul concret al unui inventator roman,
care a fost chiar la un targ de inventii la tine si a primit medalia de aur pentru
transformarea energiei valurilor in trei tipuri de energie, intre care si hidrogen,
“combustibilul viitorului”. Si? S-a aplicat inventia undeva?
Continentul 2. : – Poate ca inca nu i-a venit timpul…
Continentul 1.: – Nu, dragul meu, sunt alte interese care fac ca petrolul sa ramana
“combustibilul prezentului”!
(un apel transatlantic infiora usor un banc de pesti din
Golful Mexic: – Alo?…spune un scriitor roman.
Exista o asociatie a jurnalistilor care se numeste N.A.R.P.A.? Cum pot lua lagatura
cu…/mesaj intrerupt/…pentru a deveni…/mesaj intrerupt/…
Continentul 2. se consulta prin sateliti cu Continentul 1. …
Raspuns: – Exista un statut, daca va incadrati deveniti !
– Va multumesc pentru …/mesaj intrerupt/ )

Continentul 2.: – Ce spuneai despre combustibil?

(bancul de pesti din Golful Mexic este din nou infiorat…)
– Alo! Este adevarat ca N.A.R.P.A. s-a nascut dintr-o intamplare …ca nu puteau
zbura avioanele transatlantic din cauza vulcanului din Islanda? Si atunci n-au mai
venit invitatii din Europa la Chicago si cum jurnalistii din Canada si S.U.A. erau
prezenti acolo s-au gandit sa infiinteze…
Continentul 2.: – Luati legatura cu N.A.R.P.A., ei va pot oferi detalii !
– Va multumesc, asa voi…/mesaj intrerupt/.
Continentul 1.: – Hai sa discutam maine, acum vad ca…
(“Alo”, se aude din adancuri …”Suntem un banc de pesti si am vrea sa stim…Am
auzit despre o asociatie din Chicago; sa nu fie una a pescarilor ! Ne puteti oferi
amanunte?”
Continentul 2: – Este o asociatie a jurnalistilor; si ei sunt pescari uneori…De
stiri !
“Multumim!”, se aude dinspre Golgul Mexic…Seara cade incet ca o cortina peste
Oceanul 1. )

* * *
Cateva luni mai tarziu scriitorul roman 2640777, care era interesat de
N.A.R.P.A., primeste un e mail: “Vi s-a expediat legitimatia, in doua-trei zile o
veti primi, depinde cum functioneaza posta romana.”
Scriitorul roman 2690777 este fericit, incepe zilnic sa treaca pe la secretara
nr. 3 a institutiei unde lucreaza si la care ajung de obicei plicurile pentru el…
“Daca primesc legitimatia N.A.R.P.A. ar trebui sa vin cu niste flori…Sau cu
prajituri?”, se gandeste in timp ce intreaba pentru a patra oara daca…
Dupa cateva saptamani scriitorul se transforma in “jurnalist de investigatie”
si incepe sa “investigheze” traseul
sosirii corespondentei. Secretara il trimite la poarta; portarul il trimite la
soferi; soferii il trimit la Oficiul postal nr. (nu cred ca este cazul sa precizam,
poate nu este de vina!).
Dupa ce Oficiul postal nr. raspunde oficial ca in ultima luna nu a primit nici un
plic pe numele sau…
(aici se trece pe “repede inainte”…pana cand legitimatia
retrimisa este ridicata cu emotie de scriitorul roman nr. 2640777 de la Oficiul
postal nr. /acum numarul chiar ca nu mai are nici o importanta!/ )…
Este trecut de ora 16 , este o zi caniculara la Bucuresti,
peste drum de iesirea de la Oficiul postal nr. …este un bistro unde “se fabrica
mici”, scriitorul roman nr. 2640777 se decide – fiindca tot nu a mancat la pranz
, de nerabdare sa ajunga aici – sa sarbatoreasca romaneste primirea
legitimatiei…Si o face comandand trei mici si un pahar cu bere! (isi aminteste ca
intr-o emisiune de televiziune Mircea Dinescu il avea ca invitat pe unul dintre
ambasadorii S.U.A. la Bucuresti, numele este prea cunoscut, asa ca importanta este
secventa ; “Domnule Ambasador, intreba Dinescu foarte incisiv, ce credeti ca ar avea
mare succes in America din ceea ce exista in Romania?”
“Micii !”, raspunse cu un zambet larg Domnul Ambasador…iar Dinescu se aprinse
imediat: “Atunci nu am putea aranja sa exportam si noi cateva vapoare de mici in
America?”
* * *
Se gandise de mult, cand va avea legitimatia N.A.R.P.A. in buzunar se va duce
neaparat la o biserica sa se roage. Scriitorul roman nr. 2640777, dupa ce termina
cei trei mici si paharul de bere , se urca in metroul de pe magistrala (aici autorul
isi cere scuze, dupa paharul cu bere si de entuziasm ca are legitimatia “in
buzunar” /se impune o paranteza…”in buzunar” este o figura de stil, te-ar putea
trimite cu gandul la buzunarul pantalonilor sau al blugilor; legitimatia sa
N.A.R.P.A. era “in buzunarul de la piept al bluzei”, in dreptul inimii; asa
hotarase Destinul, el nu facuse nimic premeditat, se imbracase cu o bluza alba, de
vara, care avea un singur buzunar la piept, in partea stanga; si acolo era acum
legitimatia N.A.R.P.A. ! /…autorul isi cerea asadar scuze ca nu mai
retinuse numarul magistralei de metrou, cobora fericit in Piata Victoriei si se
indrepta agale
/se intreba mereu de ce, in toate celelalte zile, se grabea intotdeauna sa ajunga
undeva; isi amintea si de o discutie, acasa la Mircea Nedelciu, cand se dusese sa
faca un interviu. “Eu apreciez la tine faptul ca tu iti faci timp, acolo, unde
lucrezi ca librar, sa citesti manuscrisele tuturor tinerilor care vin la tine !”, ii
spusese lui Mircea; iar acesta ii daduse un raspuns la care nu se astepta: “Pai de
la fiecare ai ceva de invatat!”…Si el care crezuse ca doar incepatorii au de
invatat de la un scriitor consacrat!
Intra in prima biserica de pe Calea Victoriei, se ruga, multumi lui Dumnezeu
pentru aceasta legitimatie si apoi cumpara niste lumanari…
– Cum se numeste biserica?, o intreba pe batranica
de la lumanari.
– “Vasile cel Mare”, iar din toamna se va numi si “Inaltarea Sfintei Cruci” ; pe 14
septembrie se va sarbatori pentru prima data acest hram.
Multumi fericit ca avea si o stire, ar fi putut – ca
jurnalist – sa se documenteze afara, sa citeasca ceea ce era afisat la intrare,
prefera insa sa vorbeasca intotdeauna cu oamenii fiindca acasa nu mai avea cu cine.
Sotia sa, Livia, pentru care aprinsese o lumanare, murise acum cativa ani, fiul sau
plecase in strainatate; nu-i mai ramasese nici macar pisica Mitovschi, pisica de
care avusese grija Livia
si care o “preluase” de la o doamna ce plecase in Franta.
“Ce ironie!”, se gandi scriitorul roman 2640777…”Mitovschi, o pisica,
supravietuise Liviei!”

* * *
Ajuns acasa, cu o cutie de bere (nu vom da numele pentru a nu face publicitate,
vom preciza doar ca este vorba de sortimentul de bere cu numarul 457930228071,
sortiment din care nu gustase niciodata) si un sandvis cu sunca numarul 905724517 ,
se aseza la calculator , puse legitimatia la vedere si scrise un e mail de multumire
catre N.A.R.P.A.
Apoi cauta pe “you tube” muzica ce s-ar fi incadrat in
“festivitatile de sarbatorire a primirii legitimatiei” si astfel vecinii de bloc
auzira, prin fereastra deschisa, cantece cunoscute ale Mariei Tanase, Grigore Lese,
Tudor Gheorghe (isi amintea ca prin 1978 maestrul facuse fata de el un gest
neasteptat de politete:il condusese personal, in semn de apreciere, prin hatisul de
coridoare ale Televiziunii Romane, iar in urma unui turneu facut impreuna, pe cand
locuia la Barlad, maestrul Tudor Gheorghe ii dedicase un fel de epigrama:
“Profesore, sa fii cum esti
In lumea asta fara nume,
Sa-ti duci in zbor, pe cai de spume,
elevii tai pe care-i cresti,
din lumea asta fara nume
in lumea voastra de povesti !”
Admiratia si pretuirea pentru Tudor Gheorghe ramasese constanta in timp, punea
mereu melodiile sale celebre, descoperise recent una pe care nu o auzisese inca, “Of
ce dor, ce chin, ce jale…”
Dar ultima melodie a serii, fiindca se facuse tarziu, era o melodia cantata de
Nicola, avea niste versuri care facusera melodia nemuritoare:
“Cand ma uit la stele, vorbesc cu ele…”
Atinse incet legitimatia, se gandi la Livia, la fiul sau si la Dumnezeu , dinspre
care cateva stele rasarisera deja.

Ioan Iacob
1 – 4 august, 2011


This entry was posted in Latest news. Bookmark the permalink.

3 Responses to “A fost odata o legitimatie N.A.R.P.A.”

  1. Doru says:

    Am citit si-am zimbit… Am avut senzatia unui deja-vu, chiar daca drumurile nu mi s-au intersectat niciodata cu celebra asociatie. Dar mi-am adus aminte de situatia frecventa in Romania predecembrista, cind solicitarea unui pasaport era tergiversata la nesfirsit (“aveti adeverinta ca n-ati depasit cota de hirtie igienica luna asta?”), incit spiritele mai slabe cedau, dind cistig de cauza rinocerilor perversi din slujba “cizmarului”. E-adevarat ca un mic mioritic si-o bere pot destinde o situatie tensionata chiar la nivelul a doua continente, dar linistea sufletului si perspectivele “fara bariere” ale spiritului primesc altfel achizitia pretioasei legitimatii. Sa fie intr-un ceas bun, Ioane, si sa-si indeplineasca menirea, pentru slujirea nobilelor tale ginduri.

  2. Campeanu Mihnea says:

    Cu prilejul acestui minunat text scris de insusi domnul jurnalist Ioan Iacob, care este unul din jurnalistii mei favoriti si personajul principal din aceasta poveste “hipersuperrealiststiintifica”, as dori si eu sa scriu un comantariu dorind prin aceasta cale sa subliniez, sa scot in evidenta modul prin care domnul jurnalist reuseste inca odata sa-mi capteze toata atentia, tot interesul cu purul sau talent in a scrie atat proza cat si versuri. Cu toata taria spun ca acest jurnalist NU trebuie sa ramana in anonimat!!! Visez demult la ziua cand, intr-un parc,la o umbra deasa de salcie, sa pot rasfoi un roman scris de insusi domnul Iacob. Cand ma gandesc la textul acesta citit cu sete acum cateva minute, imediat ma gandesc ca, defapt, mi-a placut tot textul de la cap si pana la coada. “Mini-fabula” de la inceput exprima un adevar limpede si incomod despre afacerile cu petrol care, in mod voit, astazi in 2011 cand masinile pot folosi alt combustibil decat petrolul, majoritatea masinilor merg tot cu petrol. Apoi intervine “elementul cheie” din acest text, acesta fiind Legitimatia NARPA. Acest element de legatura care uneste lumea fantastica ,reprezentata de discutiile in contradictoriu dintre Continentul 1 si Continentul 2,de lumea obijnuita prin acel apel telefonic cu privire la dobandirea legitimatiei NARPA, ne va urmari pe tot parcursul textului. Autorul, satisfacut de faptul ca a intrat in posesia legitimatiei, face o vizita la biserica. De aici aflu un amanunt care nu ma imbucura deloc, pe langa faptul ca domnul Iacob ne dezvaluie cu multa durere ca sotia sa Livia a murit “acum cativa ani” (2006 mai exact) si copilul sau Mihai a plecat in Franta ca medic de familie mai aflu si ca pisica familiei Mitovschi nu mai este nu mai este, de aici trag dureroasa concluzie ca “personajul principal” este singur intr-o casa cu niste pereti poate prea apasatori pentru un om singur. Dupa tragedia de acum cativa ani cand distinsa si respectabila sa sotie, profesoara de matematica de elita, doamna Livia Iacob, a parasit pamantul chiar in sfanta zi a Pastelui Catolic, domnul Iacob trebuie sa se gandeasca in primul rand la rodul iubirii sale cu minunata Livia acest rod fiind copilul lor, Mihai. Domnul Iacob are de acum inainte “misiunea” de ai acorda acestuia tot sprijinul necesar si astfel prin acest text imi permit si eu a spune ca ii voi sustine cum pot pe acesti minunati oameni. In concluzie, prin textul prezentat, jurnalistul Ioan Iacob dovedeste inca odata ca reprezinta o valoare cu care ne putem mandri oriunde, fie in “Continentul 1”, fie in “Continentul 2”.Si inchei prin a va felicita domnule Iacob pentru Legitimatia NARPA!!!

  3. Lidia- din Praga says:

    Plin de haz, de umor negru, de tilc, iti descreteste fruntea.
    La mai multe eseuri de genul acesta si numai bine!
    Traiasca micii romanesti!
    Exportati mai multi, domnilor!

Leave a Reply to Campeanu Mihnea Cancel reply