CORIN BRAGA, invitat de ION BOGDAN LEFTER la “CAFENEAUA CRITICĂ” în “CLUB A”

Cafeneaua critica Clubul A

 

Probabil că există “o lege astrală a compensaţiilor” şi, cu cât temperatura de afară este mai scăzută, cu atât mai mare trebuie sa fie “provocarea incandescenţei spirituale“ a manifestării la care venim “în ciuda condiţiilor meteo potrivnice“ !

Mărturisesc că am admirat (era să spun /dar aceasta a fost senzaţia!/ “de la mii de ani-lumină” distanţă…) manifestările care au generat “legenda CLUBULUI A”, dar niciodată nu am avut ocazia să particip acolo la vreun eveniment. În primul rând pentru că nu ştiam exact unde este “Club A” (înţelesesem că şi-a schimbat locaţia iniţială). Aşa că invitaţia făcută recent de criticul şi Profesorul universitar Ion Bogdan Lefter de a participa, într-o seară de miercuri (care se întâmpla să fie şi… o seară de februarie !) la o şedinţă la ”Cafenea critică” în Club A a însemnat pentru mine “o dublă premieră”: păşeam pentru prima dată în “CLUB A” şi veneam pentru prima dată la “Cafeneaua critică” la care amfitrion este Ion Bogdan Lefter. Cu alte cuvinte venise şi pentru mine clipa să păşesc, peste pragul “Clubului A”, în legendă…

 

ÎNTÂLNIRE PESTE ANI…

Cafeneau literara

Nici nu apucasem bine să trec “pragul legendei” , cu “inconfortul” că păşesc într-un spaţiu fascinant, dar unde nu cunosc pe nimeni, că m-am şi trezit abordat de o voce feminină deosebită, pe care aş recunoaşte-o “şi cu ochii închişi“ (după emisiunile de la Radio): era fosta mea colegă, Georgeta Drăghici , realizator la Radio România Cultural, pe care nu o întâlnisem de ani de zile.

– – Nu mă mai cunoşti, spuse ea cu un zâmbet cald, care semăna a “reproş tandru“.

– Pe tine te-aş recunoaşte şi cu ochii închişi, i-am răspuns, dar stăteai contra luminii şi… nu vorbeai la microfon!

În acea clipă l-am zărit pe Domnul Profesor Mircea Martin (ultima dată îl văzusem la Târgul de carte “GAUDEAMUS” de la “ROMEXPO”) şi m-am dus să-l salut, ne ştiam de ani de zile, de pe vremea când, în 1982, prezidase un festival de poezie unde luasem premiul I si premiul Revistei “ORIZONT” (eram atunci într-un context nefericit, fiindcă nu putusem să vin, după căsătorie, ca profesor de engleză în Bucureşti, munceam ca lucrator comercial într-o centrală industrială şi poezia rămăsese singura mea “oază de lumină”). Imi amintesc şi acum, în acest “context al mărturisirilor despre navetă”, o mărturisire făcută de Florin Iaru (pe scările de la Editura “Cartea Românească“ ) despre naveta sa în provincie şi acest lucru mă făcuse

să-mi devină mai apropiat nu numai după cărţile sale. Şi fiindca am amintit de Editura “Cartea Româneasca”, simt nevoia să rostesc aici numele unui mare prieten, Mircea Nedelciu , care era nu doar un scriitor excepţional, ci şi un om deosebit; mă dusesem cândva să-i fac o vizită acasă şi am stat îndelung de vorbă cu el. Îl văzusem tot timpul la „Cartea Românească“ asaltat de debutanţi, care îi duceau manuscrise. “Cum tu, care eşti un scriitor consacrat, mai ai timp să-i primeşti pe toţi şi să le citeşti manuscrisele ? “, l-am întrebat. Şi atunci el mi-a dat un răspuns uluitor, care mi-a schimbat total optica mea despre percepţia unui scriitor consacrat. Mă aşteptam ca el să imi spună ceva despre sfaturile ce le dă debutantilor etc. etc. Iar el mi-a spus simplu , în stilul modestiei sale proverbiale, departe de “vedetismul” marilor scriitori (deşi el era un mare scriitor!) : “Ioane, de la fiecare ai ceva de învaţat!”

CORIN BRAGA, UN POVESTITOR FANTASTIC…

Mărturisesc că am venit la ”Cafeneaua critică” având la mine “în bandulieră“ nişte prejudecăţi. Stătusem acasă să mă gândesc mult timp dacă să vin “la costum şi cravată“ …şi dacă da, ce cravată să aleg etc. …fiindcă Decanul de la litere de la Cluj nu putea fi întâmpinat oricum…şi mai ales “fără cravată“ !

Marea surpriză a fost (după ce găsisem eu o formulă vestimentară…“cu cravată“) că Domnul Decan de la Cluj a venit fără cravată (despre Domnul Profesor Ion Bogdan Lefter banuiam că va veni în aceeaşi ţinută lejeră, fără cravată, care-l făcea atât de apropiat de studenţii săi printr-un “nonconformism bine temperat” ).

Impactul conversaţiei dintre Ion Bogdan Lefer şi invitatul său, Corin Braga,

a fost “devastator” pentru auditoriu; un student mărturisea că “meritam de mult un asemena şoc”, iar replica amfitrionului nu a întârziat să apară, sclipitoare, cu o nuanţă de ironie tandră, ca de la dascăl la „discipol” : „Deci tu când eşti fericit te blochezi !”, ceea ce a stârnit instantaneu zâmbetul celor prezenţi.

Ar fi multe lucruri extraordinare de spus. A fost un fel de “periplu iniţiatic” în ceea ce priveşte “drumul” lui Corin Braga, pe “paliere geografice, de vârstă si culturale” (din care se detaşează net “etapa ECHINOX” ! ).

Constantin Cristian Bleotu, realizator-coordonator la Radio Romînia Cultural (cu care am făcut cunoştinţă în acea seară si care mă recunoscuse după voce, deşi – spunea el – “credeam după vocea dumneavoastră din arhiva Radio că aveti optzeci de ani”…lucru care m-a făcut să zâmbesc şi să îmi dau seama că jurnaliştii din Radio au mereu la ei “o carte de vizită“ sau “un paşaport cu viză eternă“: vocea lor !), înregistrase mare parte din această discutie fascinantă şi mă întrebam câte oare din manifestările din cluburile bucureştene se pot mândri să fi reunit trei jurnalişti de la Radio Romînia Cultural , din care unul devenise între timp şi Membru Asociat N.A.R.P.A. (North American Romanian Press Association) . Corin Braga evocase in discuţia sa si perioada petrecută în Statele Unite (când soţia sa beneficiase de o bursă Fulbright) , mărturisirile sale despre proiectul iniţial de a studia în bibliotecile americane “călătoriile iniţiatice“, începute cu Swift şi concluzia la care a ajuns şi care i-a “deturnat“ proiectul constituind un alt capitol fascinant al discutiilor.

În concluzie, a fost o seara magică din care cei mai tineri (în majoritate studenţi) au avut enorm de învăţat (dar nu numai ei!), o seară în care, la sfârşit, invitatul a putut fi supus ”tirului inteligent” al unor întrebari „de calibru greu” semnate de Simona Popescu (şi nu numai, păcat că nu am reuşit să reţin numele unor studenţi “cu aplomb critic”, dar intervenţia unei foste studente de la Cluj, Aurica Stan, am reţinut-o fiindcă a fost o veritabilă apologie a Profesorului Corin Braga ).

La reuşita serii şi-a adus contribuţia, evident, ştiinţa şi arta Amfitrionului , care “nu l-a slăbit” pe Invitat nici o clipă, nelasându-l să divagheze în lucruri neesenţiale, ci, dimpotrivă, obţinînd „maximum de lucruri relevante într-un minim de timp” (timp care a zburat pur şi simplu în ambianţa extraordinară de la ”Cafeneaua critică” din „Club A„ ).

Dacă în serile reci de feburarie nu aveti un progam deja stabilit şi treceţi prin zona

”Clubului A”, mai ales dacă acolo are loc „Cafeneaua critică”, nu ezitaţi să treceţi “pragul unei legende”. Nu veţi regreta.

de Ioan Iacob

 


This entry was posted in Cultural. Bookmark the permalink.

One Response to CORIN BRAGA, invitat de ION BOGDAN LEFTER la “CAFENEAUA CRITICĂ” în “CLUB A”

  1. Vasilica Ilie says:

    Am dat din intamplare peste acest articol si mi-a facut placere sa-l citesc pentru ca mi-a adus aminte de tinerete, cand mergeam in clubul A, unde am intalnit multe formatii care au cantat aici : Mondial, Phoenix, Sincron, Sfinx, Semnal M, Rosu si Negru. Felicit autorul acestui articol care a adus o “pata de culoare” prin ceea ce a scris.

Leave a Reply to Vasilica Ilie Cancel reply